Haosul și suferința nu apar degeaba în viața unui om, undeva face ceva greșit. Este un semn prin care i se atrage atenția că dacă vrea să obțină ceva ce nu a mai avut niciodată trebuie să facă ceva ce nu a mai făcut niciodată. Pentru că nu te poți aștepta să faci ceva ce ai făcut din totdeauna și să obții ceva ce nu ai avut niciodată. Nu merge așa, strategia trebuie schimbată, uneori în continuu.

Sau mai apar în viața noastră pentru că ne împotrivim schimbării. Vine un moment când trebuie să trecem la un alt nivel, iar noi pentru că nu vrem, suntem comozi, ne împotrivim. Și pentru că ne împotrivim divinității, apare suferința. Noi suntem aici și ca să scăpăm de omul vechi, dând astfel voie omului nou să iasă la suprafață. Iar pentru a putea face asta trebuie să scăpăm de ego, de partea negativă a acestuia, de frici, limitări, dogme, etc. De tot ceea ce ne împiedică să ajungem la desăvârșire. Iar ca să putem face asta, trebuie să ne schimbăm.

Degeaba citești o mie de cărți și mergi la ”n” seminarii dacă tu continui să faci ceea ce ai făcut din totdeauna, să crezi că știi tot, iar ceilalți nimic. Sau ești cu corpul acolo, dar mintea îți este în altă parte.

Confucius spunea că viața este foarte simplă, doar că noi insistăm să o facem complicată. De ce? Pentru că nu o înțelegem și nici nu vrem să o înțelegem. Ne interesează mai mult împlinirea materială decât cea spirituală. Cu sufletul nu te poți lăuda în fața lu’ cutare, în schimb cu o casă pe malul unui lac, da!

E de muncă!
Sunt oameni care plâng în continuu și sunt deprimați pentru faptul că nu pot trece peste un anumit obstacol în viață, dar nici nu vor să încerce să înțeleagă, să afle motivul adevărat al suferinței pe care o simt. Se cred buricul pământului, se cred atotștiutori, au ego-ul cât casa.

Nu vor să afle toate motivul suferințelor pe care le au pentru că asta ar însemnă că trebuie să muncească cu ei înșiși. Să fie atenți la gânduri, comportament, fapte, iar pentru unii acest lucru este greu și nu au voința sau răbdarea(pentru că este un proces de lungă durată) ca să se cunoască mai bine și să cunoască viața mai bine. E mult mai ușor să renunți și să spui că nu poți înţelege decât să ă faci un efort și să încerci să afli.

”Cască ochii!”
În fiecare moment viața încearcă să ne învețe ceva. Modul cum reacționăm atunci când ne lovim de ceva ne arată ce probleme avem de rezolvat la persoana noastră. Dacă după ce vei termina de citit acest articol vei spune că e de cacao înseamnă că ai neacceptări și neiertări. Nu accepți părerile altora și crezi că doar tu ai dreptate. Dacă îți vine să îi strângi de gât pe alții pentru faptul că ți-au zgâriat mașina înseamnă că ai atașamente și că nu poți fi o persoană calmă.

Profesor îți poate fi oricine, important este să vezi semnele pe care le primești pentru că altfel, am mai scris asta, dacă nu îți înveți lecțiile la timp vei fi nevoit să le repeți până când o vei face. Ca la școală, dacă nu treci clasa vei fi nevoit să o repeți.

Înțelegând din ce în ce mai multe vei putea să îți rezolvi din ce în ce mai multe probleme și mult mai repede, ducând astfel la eliberarea ta de toate suferințele emoționale.

Încă nu am ajuns în punctul în care să îl putem vorbi și auzi pe Dumnezeu astfel încât să nu mai ”dăm în gropi”(pentru sceptici, acest lucru se poate, se numește claraudiție).

Haosul uneori este bun
Uneori haosul care apare în viața noastră este benefic pentru că ne face să ne analizăm viața, să tragem linie și să luăm o decizie. Pentru că te aduce într-un punct în care nu te mai suporți sau nu îi mai suporți pe ceilalți, în care simți că nu mai poți.  Atunci se petrece schimbarea, atunci te desparți de soţul care te bate, îți dai demisia la locul de muncă, te muți într-o altă țară sau într-un alt oraș. Atunci viața se schimba la 180 de grade!

Alex Ureche

5 thoughts on “Ne complicăm singuri viața!

  1. Îți mulțumim…. sunt atat de multe lucruri clare și bine explicate incat putem sa schimbam radical o viața de om… puterea sta in fiecare, însă trebuie ignorata comoditatea și orice persoana sa nu se mai complacă in situația in care este , sfidând greutățile și deschizând o cale in viața atingând și dezvoltând un intelect bine conturat. Oricine muncind la el însuși și făcând pana la urma o concurenta cu propria persoane poate porni un start bine definit care îl conduce spre realizari sufletești și materiale in așa fel încât orice persoana poate fi uimita de ea însăși.
    Mulțumim pentru orizontul de informații pe care încercați sa îl deschideți tuturor..
    Mulțumim.. mult respect…

    Elena.

  2. ” Experiența” strabate ” iadul” , și în final aduce înțelepciunea ” raiului” prin ceea ce a ” învățat” . Iar acțiunea aceasta se va derula ori de cate ori va fi nevoie de ” schimbare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *