Presiunea socială este cea care de foarte multe ori ne oprește să facem ceea ce ne-am dori. Când ne dorim să facem un anumit lucru, mai ales dacă nu l-am făcut niciodată sau dacă l-am făcut rar, în mintea noastră o voce prinde putere și începe să vorbească: ”Nu este bine să faci asta! Ce vor crede ceilalți despre tine dacă mergi acolo? Ce va spune x-ulescu despre tine dacă te îmbraci așa? Ce va spune iubitul/ iubita/mama/ tată/ vecinul de la B7 despre tine? Oamenii vor râde de tine dacă o vei da în bară, te vei face de râs. Tu nu ești destul de bun(ă), tu nu ești destul de deștept/deșteaptă! Nu e bine, stai în banca ta! Trebuie să fii în rând cu lumea. Să nu ieși în evidență. Să ții capul plecat și să îți vezi de treaba ta!”

 

 

Acea voce din mintea ta se numește ego! Lui îi este frică să încerce experiențe noi. Tot ceea ce își dorește este să te țină în zona de confort, acolo unde este bine și cald și unde niciodată nu vei putea evolua. Și ca să te convingă mult mai repede că ceea ce tu îți dorești să faci nu este bine, îți va mai băga și câteva imagini în care îți va arăta cum se vor comporta cei din jurul tău dacă tu vei eșua sau dacă vei fi altfel decât ei, decât ceilalți, decât restul oamenilor. Și îți va derula tot felul de imagini în care aceștia vor râde de tine, te vor judeca și te vor acuza.

 

 

Se vor opri abia atunci când vei renunța la ideea de a mai face ceea ce vrei. Iar asta nu este bine pentru că așa nu vei putea să îți ridici stima de sine, nu vei putea ieși din zona de confort. O zonă atât de caldă și iubită de 99% din oameni. Asta pentru că în ea te simți în siguranță.

 

 

Dacă nu îl faci să tacă, îți va provoca anxietate. Vei începe să îți faci griji aiurea, să te gândești la ceea ce vor spune ceilalți despre tine sau cum vor decurge anumite situații în viitor. Începi să îți faci griji și să te stresezi despre o anumită situație care se va petrece în viitor. Ca de exemplu, să spunem că săptămână viitoare ai un invterviu cu un angajator:
”Oare va fi bine?
”Cum mă voi îmbrăca? Oare să îmi mă îmbrac cu sacoul ăla negru sau să mă duc cât mai lejer?”
”Sper că nu o să mă bâlbâi pentru că altfel nu știu ce am să mă fac, nu vreau să o dau în bară!”
”Oare ar trebui să îi arăt angajatorului că am încredere în mine și să mă uit mereu în ochii lui sau să țin capul plecat, să mă uit mereu în pământ? Cred că o să mă uit mereu în pământ ca să nu par o persoană arogantă! Dar dacă o să arăt ca o persoană slabă, dacă va spune că nu are nevoie de oameni care au o stimă de sine scăzuta, ce mă fac atunci?”
”Dacă mă voi face de rușine? Ce vor crede ceilalți despre mine? Ce va spune soțul/soția cand va auzi că am dat-o în bară?”
”Dacă vor fi alții mai buni decât mine? Dacă îmi va spune că nu sunt bun pentru ceea ce caută angajatorul? Ce mă fac atunci? Unde voi mai găsi un alt loc de muncă?”

 

 

Și începi să transpiri, începi să tremuri, să te panichezi, să respiri greu și să trăiești într-un stres total până când ajungi în ziua în care trebuie să mergi la interviu, iar acolo ești praf. Nu pentru că nu ești bun(ă), ci pentru că nu poți vorbi din cauza emoțiilor, a stresului și a tuturor gândurilor negre pe care și le-ai făcut în ultima săptămână.

 
De când am început să studiez psihologia, am realizat că celor din jurul nostru, cei cu care interacționam sau pe lângă cei care trecem în viața de zi cu zi, nu le pasă absolut deloc de noi. Nu dau doi bani pe ceea ce ni se întâmplă. Da, poate că îi pasă cu adevărat de noi iubitei, iubitului, mamei, tatălui, fratelui, surorii, bunicilor, dar cam atât. Celorlalți nu!

 

 

Puțin îi pasă unui om că te vei face de râs, mai ales dacă acel om nu te cunoaște foarte bine sau nu te cunoaşte deloc. Cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla este ca alții să te arate cu degetul pe stradă, să zică: ”I-a uite-l/o și pe prostul/proasta satului!”, dar atât. Și în plus, cei care nu te critică într-un mod constructiv, ci pentru că așa vor ei, gândește-te că nu sunt atât de inteligenți. Ăștia sunt frustrații și frustratele cu mintea îngustă, cei care nu au avut curaj să facă nimic cu viața lor, dar nici pe alții nu îi lasă, asta pentru că nu vor să fie depășiți.  Așa că stai liniștit(ă), oamenii de calitate nu te vor judeca niciodată.

 

 

Asta este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla, să le provoci amuzamentul pentru un minut, pentru trei, zece, două sute cincizeci, dar într-un final te vor uita.

 

 

Asta pentru că în ziua de azi suntem expuși la atât de multă informație încât oamenii uită destul de repede ceea ce au auzit, văzut, citit sau simțit cu 30 de minute în urmă. Ca drept dovadă, rândurile pe care le citești acum, dacă nu îți faci un semn care să îți aducă aminte de ele, în maxim o oră le vei uita. Asta pentru că vei ”consuma” alte informații.

 

 

Mi s-a întâmplat de câteva ori să vreau să caut ceva pe Youtube, dar pentru că am văzut ceva ce mi-a atras atențoa, mi s-a părut interesant și am dat click. După care am dat click pe un alt video, apoi pe încă unul și încă unul, și încă unul, până când am uitat complet ce îmi doream să caut atunci când am intrat pe site.

 

 

Pentru ego tot ceea ce scriu aici este destul de greu să creadă. Asta pentru că în tot acest timp am fost educați că nu este bine să ieși în evidență, că nu este bine să fii vreun exuberant și că trebuie să îți vezi de treaba ta și să fii în rând cu lumea.

 

 

Domne, pe oameni nu îi interesează dacă mori sau trăiești, dacă îți pierzi o mână sau un picior. Pentru că sunt atât de ”prinși” în mintea lor, gândindu-se la aceleași lucruri ca și tine. Cum să facă să nu iasă în evidenţă, cum să facă să meargă cât mai ”blat” ca să nu știe nimeni de existența lor.

 
Ție cât de tare îţi pasă de ceea ce se întâmplă acum în Siria? De faptul că în fiecare zi mor zeci, sute de oameni? Presupun că deloc. Dacă pe tine te doare un deget, cu atât mai mult nu vei da doi bani pe ceea ce se întâmplă în cealaltă parte a planetei sau chiar a ţării, a oraşului sau a cartierului.

 

 

Eu am suferit din cauza anxietății foarte mult timp. La un moment dat eram atât de terorizat încât nici să ies din casă sau să port ochelari de soare pe stradă nu aveam curaj. Mă gândeam în continuu la faptul că oamenii mă vor judeca, că se vor uita ciudat la mine, că mă vor arăta cu degetul. Pentru ce anume, nu știu, faza e că îmi făceam griji total aiurea, mă panicam degeaba.

 

 

După ani de muncă cu alții, dar și cu mine în primul rând, am realizat că nu trebuie să te intereseze absolut deloc ceea ce spun și gândesc alții despre tine pentru că îți faci rău. Dacă ceilalți te judecă sau nu este doar problema lor, nu a ta. Pentru că până la urmă, la sfârșitul zilei va conta doar ceea ce crezi tu despre tine, nu ceea ce cred alții despre tine. Iar părerile celor din jur nu trebuie să devină realitatea ta pentru că altfel îți faci viața grea.

 

 

Faza tare este că în momentul în care ești expus la cât mai multe situații în care presiunea socială este mare, începi să devii din ce în ce mai relaxat, îți vei întări caracterul. Pe românește, începi să ți se rupă sau să te doară în … de ceea ce cred alții despre tine.

Cu drag,
Alex Ureche

One thought on “Întarește-ți caracterul!

  1. Ultima constatare din articol e bestiala. Ma regasesc in tot ceea ce se scrie in acest articol extraordinar.Am scapat de anxietate generalizata cu ajutor specializat dar si pentru faptul ca ma doare drept in……..cot de parerea celorlalti despre mine.Mie bine, bine….chiar foarte bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *