Pentru o foarte lungă perioadă din viața mea am urât homosexualii, ungurii și țiganii. Nu îi puteam suporta. Când vedeam câte unul la televizor sau pe stradă, în mintea mea începeau să se deruleze imagini în care eu le luam scalpul.

 

 

Homosexualii, ungurii și țiganii erau pentru mine așa cum erau evreii pentru cei din SS. Niște paraziți, niște lighioane, niște gândaci. În viziunea mea limitată, ei nu erau oameni.

 

 
Cu toate că nu mi-au făcut niciodată nimic, îi uram extraordinar de mult. Îmi doream să îi văd pe toți aliniați la perete, ca apoi să fie împușcați, ca pe soții Ceaușescu.

 

 

Atunci când am luat viața în piept, când am plecat în lume, prin aproape toate țările prin care am fost, am dat de unguri, țigani și homosexuali. De persoane gay cel mai mult.

 

 

Nu știu cum făceam că mereu dădeam peste câte un astfel de om. La un moment dat credeam că mă duc doar în locurile în care aceștia ies. Erau în avioane, în restaurante, în hoteluri, erau peste tot. Chiar și la restaurantul unde am lucrat ca bucătar în Manchester era unul, muncea ca ospătar.

 

 

Așa cum majoritatea bucătarilor nu au toată țigla pe casă, așa eram și eu, iar atunci când Mark, pentru că așa îl chema, venea în bucătărie să își ia farfuriile cu mâncare, îmi venea să arunc un cuțit în el și să fac tot restaurantului o bucurie.

 

 
De multe ori nici nu îi făceam comenzile sau nu i le făceam la timp, îl lăsam să se agite, să transpire, să se panicheze. Și pentru că eu nu îi dădeam mâncare atunci când trebuia, clienții se luau de el sau plecau, fără să mai stea la discuții.

 

 

Nu puteam să îl înțeleg

”Cum să îți placă frate bărbații când sunt atâtea femei mișto în lumea asta? Ce nu este în regulă cu tine?” Când îl întrebam asta, el nu spunea nimic.

O dată l-am auzit vorbind cu o femeie care era gravidă și îi spunea că vrea și el să fie gravid. Dacă spunea asta în România, probabil era executat public.

 

 

După câteva luni, timp în care l-am văzut aproape în fiecare zi prin restaurant, m-a cuprins un sentiment de vinovăție. Nu aveam niciun drept să mă comport cu el așa, mai ales că el s-a purtat mereu frumos cu mine și cu toți ceilalți din acel restaurant.

 

 

Nu aveam niciun drept și niciun motiv să îl urăsc. Nici pe el și nici pe toți ceilalți aflați în situația lui. Nici pe unguri, nici pe țigani, pe nimeni. Nu mi-au făcut niciodată nimic, nu m-au deranjat cu nimic.

 

 
Atunci eu de ce aveam această repulsie fata de ei?

Am început să îmi pun întrebări, să analizez de ce am această ură față de ei, cu toate că m-au deranjat niciodată cu nimic.
Am ajuns la concluzia că toți cei din familia mea sau toți cei pe lângă care am stat cât timp am fost în România urau homosexualii, ungurii, țiganii.

 

 
În gândirea lor îngustă, trebuiau persecutați. Nu li se părea ceva normal ca un bărbat să se iubească cu un alt bărbat, ca un ungur să existe, mai ales în România sau un țigan să facă ce o fi făcând el. Și pentru că eu am stat foarte mult timp pe lângă astfel de oameni, am adoptat aceeași mentalitate ca a lor, una care este greșită.

 

 
Domne, poate că ceea ce fac persoanele gay contravine legilor morale, dar asta este problema lor, nu este problema mea. Dacă nu mă deranjează cu nimic, dacă sunt oameni de treabă, respectuoși, inteligenți, ființe care își văd de treaba lor, cine sunt eu să îi judec? Ce fac în timpul lor liber, este problema lor. Atâta timp cât atunci când sunt alături de mine au un comportament adecvat, nu am nicio problemă cu ei.

 

 
Dacă ungurii s-au bătut cu românii acum nu știu cât timp, iar de atunci se urăsc reciproc, din nou, care este problema mea? Sincer, eu nici nu mă simt atât de român. Cât timp am fost plecat nu am dus deloc dorul României. Pentru că înainte de a fi român, sunt european, iar înainte de a fie european, sunt om. Iar ca om, nu am niciun drept să urăsc sau să mă port urât cu un alt om.

 

 
Pentru că nici mie nu mi-ar conveni ca un altul să se poarte urât cu mine, mai ales dacă nu are niciun motiv.
Nu are niciun rost să fii un mojic, să ai un comportament impudent față de ceilalți oameni, indiferent de orientare lor sexuală, limbă vorbită sau culoare pielii. Dacă te comporți urât cu ei, nu vei deveni mai special, nu vei deveni mai inteligent, ba chiar asta arată o lipsă de inteligență și înțelepciune. Arată că nu ai înțeles iubirea.

 

 

Acum ceva timp un oraș din România a primit câțiva refugiați, din Siria dacă țin bine minte. Iar câțiva oameni din respectivul oraș au ieșit în stradă cu pancarde și au început să scandeze, să acuze și să urle că ei nu vor refugiați din alte țări, nu vor talibani. Dar tot acei oameni care erau în stradă la protest, se plângeau de faptul că celelalte popoare din Vestul Europei vor să scape de români, vor să îi trimită înapoi.

 

 
Așa afli că bubele pe care le vezi în altul, de fapt se găsesc și în tine. Pentru că atunci când arăți cu un deget spre cineva, de fapt arăți cu trei spre tine.

 
Și mie mi s-a întâmplat asta. Când eram în Anglia au existat câteva momente în care câțiva englezi s-au purtat urât cu mine din cauză că eram român și normal că nu mi-a convenit și îi judecam. Dar în același timp, același comportament îl aveam și eu față de Mark, ospătarul homosexual.

Alex Ureche

One thought on “De ce să fii rău când poți fi bun?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *