Muncesc cu drag și spor la noua carte sau mai bine spus la noile cărți. Dacă acum câteva zile nu știam dacă voi trece toate ideile notate într-o singură carte, ei bine astăzi m-am decis. Deja s-a ajuns la peste 600 de pagini scrise, iar ca să le ”bag” pe toate într-o singură carte, ar fi prea mult. Voi discuta despre fiecare idee în parte în mai multe cărți.

 

Însă, articolul de astăzi nu despre asta este vorba. Astăzi vreau să vorbesc despre oamenii toxici. Oameni de care toată lumea are parte la un moment dat în viață dacă ești mai norocos sau dacă ești mai puțin norocos așa cum s-a întâmplat cu mine și cum se întâmple cu majoritatea, avem parte de ei încă de la naștere.

 

Ieri seară am trecut pe lângă o mamă care își certa copilul că își băgase nisip în pantaloni. Îl făcea prost, tâmpit, idiot, cretin și îi mai spunea că s-a săturat de el și că nu îl mai suportă, că abia așteaptă să vină ”tasu”. Copilul nu părea să aibă mai mult de 4-5 ani.

 

 

Mi s-a făcut milă de el când am văzut de ce tratament avea parte. Dacă și tatăl lui era la fel(sper să nu), va avea o viață grea.

 

 

Știu pe cineva care de fiecare dată când mă vedeam cu ea îmi spunea că nu îi plac deloc prietenii pe care îi are. Că se poartă frumos cu ea doar atunci când au nevoie de ea sau atunci când vor să profite de bunurile materiale pe care le are. Iar atunci când nu mai are ce să le ofere sau când ea le cere ajutorul, dispar sau se comportă cu ea ca și când nu ar exista, ca și când nu ar fi văzut-o niciodată.

 

Mai spunea și că de fiecare dată când pleacă de lângă ei se simte obosită, deprimată și nervoasă în primul rând pe ea. Asta pentru că știe că acei oameni o fac să se simtă rău, dar că nu poate înțelege de ce tot se duce să stea cu ei, în condițiile în care ei se poartă așa cum se poartă.

 

Îmi povestea că la fel sunt și cei din familia ei. De fiecare dată când merită să se vadă cu ei, i se aduce aminte că niciodată nu va reuși să își îndeplinească ceea ce vrea astfel încât să ducă o viață mai bună. Asta pentru că în neamul lor niciunul nu a reușit să facă mai mult. Și pentru că ei nu au reușit, i se aduce aminte ori de câte ori este posibil că nici ea nu va reuși. Când întrebă de ce, i se spune că așa este lăsat de la Dumnezeu! Ca neamul lor să o ducă rău.

 

În momentul când am reușit să o ”descos” și să aflu motivul pentru care nu se rupe de ei, mi-a răspuns că îi cunoaște de foarte mult timp, că s-a atașat de ei și că nu vrea să se despartă de aceștia, chiar dacă îi fac rău. Că dacă se va rupe de ei, nu va mai avea cu cine să vorbească și că îi este frică să fie singură. Și că îi va fi greu, dacă nu imposibil să cunoască oameni noi. Mergea pe sistemul ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

 

 

De fiecare dată când ne vedeam, ăsta era primul lucru de care îmi povestea. Se ”descărca” și apoi vorbeam lucruri mai importante.

 

 

După ce a venit la mine ca să o ajut, a continuat să meargă și să se vadă cu ei câteva luni bune, asta până când s-a săturat până peste cap sau așa cum îmi place mie să spun, a stat cu ei până când s-a săturat să se tot dea cu capul de pereți aiurea, după care le-a spus la revedere.

 

Acum îi sună o dată pe lună și atât, iar atunci vorbește pentru 2-3 minute. Iar în ciuda temerilor sale că dacă se va rupe de ei, nu va putea să își găsească alți prieteni, ei bine, și-a făcut, iar acum este înconjurată de oameni de calitate care o energizează ori de câte ori se întâlnesc și că se simte foarte bine.

 

Mai aveam un pic și ajungeam să beau spirt sau lichid de frână!
În ”tinerețile” mele stăteam toată ziua, uneori și toată noaptea cu curu’ pe bordură la bere și semințe, pierzându-mi timpul aiurea, vorbind despre tot felul de nimicuri și nu învățam nimic. Ba nu, învățam ceva. Învățam cum să beau mai eficient și cum să îmi ridic rezistența la băutură mai repede. Beam atât de mult încât mai aveam un pic și aveam să ajung să beau spirt sau lichid de frână. Am tras și pe nas de câteva ori. Eram ”șmecher”. A cui era vină? A mea. Pentru că acceptam să mă duc și stau cu ei.

 

 

Asta până când am realizat că dacă voi continua așa, nu voi ajunge bine și am încheiat orice socoteală cu ei.

 

 

În momentul când m-am rupt de ei, m-am simțit ca şi când aş fi scăpat de o greutate. Nu simţeam deloc nevoia să mă duc şi să îi văd.

 

 

Dacă nu ai ce vorbi cu ei altceva în afară de ce mâncare ai mai făcut, cum este vremea afară, cu ce ”maimuțe” ai mai fost, ce prost e unul sau tâmpit celălalt, spune-le la revedere!

 

Dacă sunt oameni malițioși care după ce îți fac o ”nefăcută” se comportă cu o candoare demnă de un copil de 5 ani, din nou, spune-le la revedere!

 

Dacă toți cei din jurul tău sunt așa, iar tu te rupi de ei, asta nu înseamnă că te izolezi. Poți începe să îți cauți un alt anturaj, unul de calitate de data asta.

 

Cum spun americanii, keep the distance! Dacă tot trebuie să vă întâlniţi, făceţi-o mai rar. Mai răruț că e mai drăguţ!

 

Alex Ureche

2 thoughts on “Dacă ai oameni toxici în jurul tău, spune-le la revedere!

  1. Da
    astea sunt persoane de care trebuie să scapi.
    Te chinuie și în vorbe și în fapte .

    Familia sotului meu era așa. Am făcut tot posibilul să scap de ea , vă jur .În casă vorbea altfel și în public erau mincinoși .
    mă oboseau enorm .
    aveau 2 fețe
    erau după interes

  2. La început orice ruptură este grea, până ajungi sa ai primul moment de pura sinceritate cu tine însuți si ramai uimit ca sa nu spun socat, de cat de repede trece timpul, oportunitățile, viața. Pare dificil sa elimini „cunoștințele” din aria ta de prieteni, dar e similar precum curățenia de primăvară ; e fresh si binevenită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *